Manuscrise scoase la lumină (Manuscript Releases) – Volumul 7
35,00 lei
| Grafică copertă | Mihaela Cocea |
| Format | B5 |
| Traducător | Ovidiu Afalter |
| Autor | Ellen G. White |
| Număr pagini | 300 |
În vechime Dumnezeu mergea înaintea poporului Său să lupte împotriva duşmanilor lor. Cei sfinţi şi consacrați purtau chivotul care conținea cele zece precepte ale lui Iehova și dacă cineva încălca vreuna dintre aceste zece porunci din decalog, Dumnezeu își întorcea faţa de la poporul Său şi permitea dușmanului să facă măcel. Dacă Israel respecta cele zece precepte, o copie a acestora fiind conţinută în chivotul pe care-l purtau cu ei, îngerii lui Dumnezeu luptau alături de armatele lui Israel și, deşi numărul lor era foarte mic, El alunga pe duşmanii lor şi dădea o biruință triumfătoare. (MR 7, p. 112)
Cei ce păzesc Sabatul nu se pot aştepta acum la aşa ceva și nu ar trebui, sub nicio formă, să se angajeze în acest război teribil. Nu au nimic de sperat. Puterea pustiitoare a lui Dumnezeu este asupra pământului să sfâşie și să distrugă; locuitorii pământului sunt sortiți sabiei, foametei şi ciumei. (MS 5, 1862. pag. 1-2)
Carnea animalelor moarte nu a fost hrana originală pentru om. Omului i s-a permis să o mănânce după potop deoarece toată vegetația fusese distrusă. Dar blestemul rostit asupra omului, pământului și a oricărei ființe vii a produs schimbări ciudate și uimitoare. De la potop încoace rasa umană și-a scurtat perioada de existență. Degenerarea fizică, mentală şi morală i-a amploare cu rapiditate în aceste zile din urmă. (3T, 1897, pag. 1)
Domnul nu poate acum să aducă multe suflete la adevăr din pricina membrilor bisericii ce nu au fost vreodată convertiți și a celor cândva convertiți, dar apostați. Ce bine ar putea face aceşti membri neconsacrați noilor convertiți? Ar anula mesajul dat de Dumnezeu poporului Său să-l poarte. (MR 7, p. 149)
Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.


Recenzii
Nu există recenzii până acum.