Vești bune pentru Laodicea

Deşi profeția spusese că „nu va mai fi nici o zabavă”, istoria a continuat nepermis de mult. Acea generație care a gustat dulce- amarul dezamăgirii de la 1844 şi care, potrivit Scripturii şi scrierilor Ellenei White, urma să nu guste moartea și să-L întâmpine pe Hristos pe norii cerului, a devenit o pagină de istorie.

A urmat apoi secolul XX, un veac de confuzie socială, politică, religioasă și de degradare galopantă a aproape tuturor valorilor morale şi umane. În tot acest timp, biserica adventistă a rămas fidelă adevărurilor ei distinctive, dar – de prea multe ori, – neînțelegând natura și sensul prelungirii istoriei, și-a plătit rezistența cu prețul compromisului.

Şi iată-ne astăzi, după mai bine de 150 de ani de existență ca popor, privind cu o oarecare mândrie spirituală la realizările noastre de necontestat pe plan medical, educațional, teologic sau evanghelistic. Însă în spatele acestei prosperități aparente, pe care uneori o confundăm cu binecuvântarea specială a lui Dumnezeu, uitând că „El dă ploaie şi peste cei drepți, şi peste cei nedrepţi”, se ascunde o gravă lipsă de spiritualitate.