Călcați pe urmele lor – Volumul 3
25,00 lei
| Grafică copertă | Cătălin Gheorghiță |
| Format | A5 |
| Autor | Slăvitescu Petre |
| Număr pagini | 307 |
Credem că experienţele din prezentul volum, cel de-al treilea dintr-o serie de cinci, sunt un argument al implicării Mântuitorului nostru în viața fiecărui credincios precum și al modului cum lucrează El la inimile oamenilor prin Duhul Său cel Sfânt, pentru ca ei să-L primească pe Cel ce este Izvorul a toată bucuria, pacea şi FERICIREA.
Dacă ne-am deschide inima, ochii ni s-ar lumina şi am vedea astfel iubirea Sa nemărginită, manifestată la fiecare pas, atât în natură, începând cu firicelul de iarbă şi cântecul privighetorii, şi până la DARUL măreţ, pe care Cerul ni l-a dăruit pentru salvarea noastră – ISUS HRISTOS!
Salvatorul nostru ne aşteaptă cu braţele întinse. El este CALEA, ADEVĂRUL şi VIAŢA. Numai prin El putem avea deplina încredere într-un viitor luminos și într-un destin FERICIT. Predă-te Lui azi, FĂRĂ REZERVE, şi vei vedea cum zăgazurile cerului se vor deschide și vor turna peste tine belșug de binecuvântări!
Stoc epuizat
Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.


Recenzii
Nu există recenzii până acum.