Teologie biblică

În țările sudului, pe meleagurile australiene trăiește o pasăre deosebită care cântă o singură dată în viață, mai dulce decât orice altă vietate de pe pământ. După ce își părăsește cuibul, pleacă în căutarea unui copac cu spini și nu își află odihna până nu-l găsește. Apoi, cântând printre ramurile sălbatice, ea se aruncă în spinul cel mai lung și mai ascuțit. În îmbrățișarea
morții, își învinge propria agonie scoțând un tril ce le depășește pe cele ale privighetorii și ciocârliei la un loc. Un cântec la superlativ, ca tribut al existenței sale. Și chiar în momentul în care spinul o pătrunde, ea nu-și dă seama că o așteaptă finalul; cântă, cântă până când nu mai rămâne nici o picătură de viață în ea, până când nu mai poate scoate nici un sunet. Și tocmai acest ultim sunet, de o frumusețe edenică, devine parcă scopul pentru care ea a trăit o viață întreagă.

Asemenea acestei păsări, numită pasărea spin, Titu Mihalache, în ceasurile de cea mai grea suferință din viața sa, se aruncă de dragul cântecului care se numește iubirea de oameni, în spinul durerii și al suferinței, pentru a putea transmite acest mesaj plin de încărcătură emoțională pentru toți cei ce vor rămâne după el, și care vor dori să-l asculte. Este Cântecul
crucii, Cântecul Mântuirii, pe care Isus, Mântuitorul nostru l-a intonat cu prețul celei mai mari suferințe umane, pentru neamul omenesc aflat sub blestem.