Materiale 1888 – Volumul 4
35,00 lei
| Grafică copertă | Paul Bucur |
| Format | B5, copertă cartonată |
| Traducător | Paul Bucur |
| Autor | Ellen G. White |
| Număr pagini | 325 |
Domnul ia ridicat pe fratele Jones şi pe fratele Waggoner să vestească lumii o solie care să pregătească un popor care să stea în ziua Domnului. Lumea suferă în nevoia unei lumini suplimentare care să vină asupra lor din Scripturi – o proclamare suplimentară a principiilor de curăţie, smerenie, credință și neprihănire a lui Hristos. Aceasta este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede. Mulți vor fi sensibilizați și umiliți.
Șarpele de aramă a fost ridicat în pustie pentru ca aceia care au privit cu credinţă să poată fi vindecați. În acelaşi fel, Dumnezeu trimite oamenilor o solie vindecătoare, regeneratoare, chemându-i să-şi ia privirea de la om şi de la lucrurile pământești și să-și pună încrederea în Dumnezeu. El a dat poporului Său adevărul cu putere, prin Duhul Sfânt. El a deschis cuvântul Lui în faţa celor care au cercetat şi s-au rugat pentru adevăr. Însă când aceşti mesageri au prezentat poporului adevărul aşa cum l-au primit, aceştia au fost la fel de necredincioși ca israeliții. Mulți cârtesc asupra adevărului adus în faţa lor prin umilii mesageri. Ei întreabă: „Cum se poate ca solia aceasta să fie adevăr? Cum este posibil ca privind la Isus şi crezând în neprihănirea Lui atribuită, să pot câştiga viaţa veşnică?” Cei ce au refuzat să vadă adevărul nu îşi dau seama că ei cu Dumnezeu sunt în controversă, şi că refuzând solia trimisă lor, ei Îl refuză pe Hristos. (Materialele 1888, Vol. 4)
Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.


Recenzii
Nu există recenzii până acum.