Skip to content Skip to footer

Impasul nostru laodicean

Autor:ROBERT J. WIELAND

15,00 lei

Grafică copertă Cătălin Gheorghiță
Format A5
Traducător Evy Mangâru, Valentin Mocanu
Autor Robert Wieland
Număr pagini 133

 

Dacă socotim că suntem bogaţi” şi că ne-am îmbogăţit” cu privire la înţelegerea neprihănirii prin credință, şi dacă ne simțim mândri și mulțumiți datorită marelui nostru progres în proclamarea ei în lume, nu vom simți nevoia să studiem solia către Laodicea. Dar Martorul credincios ne asigură că acesta este exact cel mai mare pericol care ne pândeşte.

Eșecul de a înţelege – iată problema noastră

Dar dacă simțim o serioasă,,foame şi sete după neprihănire”, dacă avem o convingere profundă că istoria ne-a adus într-un moment de mare criză spirituală și că solia către Laodicea conţine cheia impasului nostru prezent, atunci această solie va fi reconsiderată cu seriozitate şi transparență. Poate astfel, ca răspuns la rugăciunea fierbinte, Duhul Sfânt va putea să ne impresioneze şi să ne aducă într-o experiență comună de descoperire și iluminare. Cu siguranţă, aceasta este voia lui Dumnezeu pentru noi toți.

Categorie: ID produs:21744

Descriere

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.

E-mail
Parolă
Confirmă parola