Skip to content Skip to footer

Calea lui Dumnezeu în Sanctuar

Autor:FREDERIC T. WRIGHT

30,00 lei

Grafică copertă Cătălin Gheorghiță
Format B5
Traducător Marius Dan
Autor Frederic T. Wright
Număr pagini 306

 

Există numai o singură cale a mântuirii – calea lui Dumnezeu. În ea nu există nici un firicel de născocire omenească. Nici nu poate exista, pentru că problema păcatului este prea complexă, prea adânc înrădăcinată şi prea puternică pentru ca mintea omenească să poată găsi o soluție pentru ea.

Este adevărat că au existat perioade în trecut când sanctuarul nu a fost deloc înțeles de copiii lui Dumnezeu. Au fost zile de mare întunecime când prea puțin se cunoştea despre Evanghelie, şi foarte puțini au fost mântuiți. Dar noi trăim acum în zilele încheierii istoriei omeneşti, când cele mai severe încercări din toate timpurile vor veni să apese asupra bisericii. Astăzi, copiii lui Dumnezeu trebuie să cunoască foarte bine calea lui Dumnezeu, aşa cum este ea descoperită în sanctuar, într-o măsură necunoscută de creştinii care au trăit în trecut.

Categorie: ID produs:20490

Descriere

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.

E-mail
Parolă
Confirmă parola