Apostazia Omega

Autor:LEWIS R. WALTON

25,00 lei

Grafică copertă Dora Slăvitescu
Format A5
Traducător E. Stancu
Autor Lewis Walton
Număr pagini 230

 

Puțini adventişti nu au reuşit să observe brusca schimbare a evenimentelor de pe pământ, care ne apropie de o lume în mod evident gata pentru revenirea lui Isus. Dar în toate acestea există o ironie: noi am fost aici mai înainte – cu mult înainte. Nu este prima dată când adventismul ajunge față-n față cu un potențial sfârşit al lumii. Așa ceva s-a mai întâmplat şi la începutul secolului XX, dar când poporul lui Dumnezeu s-a aflat în faţa acestui moment unic, el a căzut dezastruos într-o masivă apostazie, pe care Ellen White a numit-o „ALFA unei crize teribile”.

În mijlocul acestei grele încercări, ea a scris o avertizare pentru adventiștii din generația viitoare. Totul se va întâmpla din nou. Biserica lui Dumnezeu va avea de înfruntat o altă apostazie, de proporţii teribile. Ea a numit-o OMEGA şi a „tremurat” pentru poporul nostru.

ALFA – misticism şi manipulare, subtile forme de hipnoză, erezii doctrinare, presiuni politice pentru a pre-lua controlul bisericii, a publicațiilor ei, a sistemului ei educaţional…

OMEGA – ???

Dacă vrei să fii pregătit, citește această carte!

Categorie: ID produs:21792

Descriere

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.

E-mail
Parolă
Confirmă parola